Reziliența școlară – Cheia succesului educațional

În prezent există două categorii de elevi: cei care sunt demotivați de stresul activităților școlare și de performanțele scăzute și cei care sunt motivați de toate aceste activități și determinați să devină mai buni. Această situație a stârnit o serie de controverse de-a lungul timpului, însă recent s-a găsit una dintre explicațiile posibile, și anume că atitudinea lor este determinată de reziliența școlară.

În sens general, reziliența este definită ca fiind capacitatea sau un procesul de adaptare eficientă în situații dificile, traume și tragedii, capacitate care îl ajută pe individ să-și atingă obiectivele [Howard, 2000, p.231]. În context educațional, reziliența este definită drept capacitatea elevului de a gestiona eficient stresul, eșecul școlar și evenimentele negative.

Evenimentele negative din viața elevilor se pot rezuma la: probleme de sănătate, probleme în familie și probleme la școală [Pânișoară, 2016]. Toate aceste evenimente reprezintă o sursă de stres pentru elev. Aceste evenimente se pot intensifica cu trecerea timpului și pot influența succesul academic și profesional al elevului, dacă acesta nu își va dezvolta o serie de răspunsuri pozitive și productive față de acestea încă de când este mic.

Reziliența operează atât activ, cât și pasiv; activ prin transformarea mediului, astfel încât interacțiunea persoanei cu situația de risc să fie diminuată, iar pasiv prin dezvoltarea abilității unei persoane de a rezista în fața unei situații traumatice.

Reziliența educațională este influențată de trei categorii de factori, și anume: relația elev-profesor, relația elev-colegi și relația școală-comunitate.

Relația profesor-elevi joacă un rol deosebit în dezvoltarea rezilienței școlare a elevilor, întrucât profesorii petrec o cantitate semnificativă de timp cu elevii și îi pot influența direct atât prin activitățile educative, cât și prin comportamentul promovat de aceștia.

O relație pozitivă între elevi și profesor duce la creșterea motivației școlare a elevilor, a performanțelor școlare, a aspirațiilor educaționale și nu în ultimul rând a responsabilității sociale și emoționale a elevilor [Gherasim, 2013]. Potrivit lui Chen, la baza dezvoltării unei relații între profesor și elevi stau și suporturile instrumentale și emoționale oferite de profesor [Chen, 2005]. Acestea se referă la oferirea de ajutor în rezolvarea sarcinilor școlare, la încurajări, respect, încredere, laude și valorizări ale ideilor și comportamentelor elevilor. Toate aceste interacțiuni pozitive dintre profesor și elev asigură creșterea încrederii în sine a elevului, a sentimentului de autoeficacitate și de depășirea oricărui obstacol.

Relația elevului cu colegii este deosebit de importantă în creșterea rezilienței școlare, întrucât aceștia pot oferi modele de performanță școlară, de rezolvare și îndeplinire a sarcinilor școlare, creștere a motivației școlare, crearea unor atitudini pozitive față de sine și față de școală, dar și de reducere a abandonului școlar.

Odată cu începerea școlii, copiii devin mai independenți față de părinți, și caută sprijin în colegi și prieteni. În colectiv, elevul învață să rezolve conflictele într-o manieră egalitară și să accepte opiniile diferite de a lui. Bineînțeles că aceste lucruri sunt posibile dacă profesorul realizează un management al clasei eficient, în care elevii se simt confortabil, se simt valorizați și apreciați.

Relația dintre comunitate și școală este un alt factor care influențează reziliența școlară, întrucât comunitatea poate promova o serie de activități care să sprijine activitatea educațională desfășurată de școală. De asemenea, poate crea condițiile necesare pentru ca elevii să facă față eficient situațiilor cu care se confruntă.

1. Chen, J., J., L. (2005). ,,Relation of academic support from parents, teachers, and peers to Hong Kong adolescents academic achivement: The mediatic role of academic engagement”. Genetic, Social and General Psychology and social capital, Monographs, 131 (2), 77-127.

2. Howard, S., & Johnson, B. (2000). What make the difference? Children and teachers talk about resilient outcomes for children ,,at risk”. Educational Studies, 26, 321-337.

3. Gherasim, L.R., Butnaru, S. (2013). Performanță școlară. Determinanți individuali și contextuali în adolescență. Iași: Editura Polirom.

4. Pânișoară, G., Sălăvăstru, D., Mitrofan, L. (2016). Copilăria și adolescența. Provocări actuale în psihologia educației și dezvoltării. Iași: Editura Polirom.

Cu drag,
Ancuța